Duminică, Februarie 05, 2012
Mersul trenurilor

Mersul trenurilor CFR calatori la zi

Stiri Mersul trenurilor

Circulatia trenurilor inchisa intre satatiile Dâlga – Dor Mărunt

Circulaţia feroviară spre şi dinspre Constanţa este închisă între staţiile Dâlga – Dor Mărunt

Circulaţia feroviară spre şi dinspre Constanţa este închisă între staţiile Dâlga şi Dor Mărunt pe firul I (firul II este închis pentru lucrări de reabilitare), din cauza prăbuşii unui copac pe linia de contact, iar trei trenuri sunt în aşteptare,a anunţat marţi CFR.

"Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA anunţă că, începând cu ora 15.35 circulaţia feroviară spre/dinspre Constanţa este închisă între staţiile Dâlga – Dor Mărunt, pe firul I (firul II este închis pentru lucrări de reabilitare), din cauza prăbuşii unui copac pe linia de contact", se arată în comunicatul companiei.

În prezent, echipele de intervenţii au ajuns la faţa locului şi desfăşoară lucrări pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp.

De asemenea, la nivelul Regionalei CF Constanţa şi-a început activitatea comandamentul de iarnă.
 

Potrivit CFR, trenurile care sunt în aşteptare până la redeschiderea circulaţiei sunt R 681 (care circulă pe relaţia Bucureşti - Constanţa) - la intrare în staţia Lehliu, P 8013 (care circulă pe relaţia Bucureşti Obor - Constanţa) - la intrare în staţia Lehliu şi P 8014 (care circulă pe relaţia Constanţa - Bucureşti Obor) - în staţia Lehliu.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzirile produse în traficul feroviar spre şi dinspre Constanţa la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la telefon 9521.

 

Trenuri de Calatori

Cu ce tren calatoriti de obicei?

Va recomandam:

Like Mersul Trenurilor?

Mersul trenurilorCFR calatori La zi

Horoscopul anului 2011

HOROSCOP 2011

Astrologie-Horoscop.ro